Copilul creste, se maturizeaza si si incepe sa treaca cu usurinta peste perioadele cand mintea lui intelegea, era dornica de cunoastere si cand ii pasa si de altceva decat satisfacerea nevoilor primare.
E frustrant. Mai ales ca tin minte ca , pana nu demult, eram un ins cat de cat spiritual, care punea mult suflet in ce facea si ce gandea.Acum stau si ma intreb unde-s toate acele ganduri si intrebari care nu ma lasau sa dorm noaptea ?!Unde-s toate acele subiecte de meditatie si de discutie care ma pasionau odata?! Initial am dat vina pe maturizare, ca devii un porc nesimtit, ignorant, misogin si superficial ca sa poti face fata vietii. Cu timpul insa, mi-am dat seama ca nu asta e motivul principal.
Adevarul e ca am incetat sa mai acord timp lucrurilor care sa-mi stimuleze mintea si imaginatia sau care sa ma pasioneze ... Daca as spune ca eu, ca si restul lumii suntem prea ocupati si nu ne mai ramane timp pentru astfel de lucruri, i would be bullshitting.Let's be real... putinul timp liber care ne mai ramane, il investim in lucruri mai 'rentabile' sau mai 'importante' decat spiritualitatea. It's sad... suntem prinsi in atatea activitati gen casa-scoala-munca... incat ajungem la fel de monotoni si plictisiti sau plictisitori ca si viata noastra anosta.
Poate ne uitam prea mult la televizor, poate stam prea mult in fata calculatorului, poate nu vrem sa intram in propriile noastre minti de frica sa nu gasim acolo vechile frustrari si complexe care ne creau insomnii in adolescenta. E adevarat ca prostii si ignorantii mor fericiti... dar... nu credeam ca o sa se ajunga aici. Recunosc ca poate cateodata sunt un idiot si un visator si ca s-ar putea sa mor tare nefericit datorita curiozitatii mele, dar sunt un idiot visator impacat cu mine insumi.
Si ca tot veni vorba de curiozitate... trebuie sa recunosc ca ma sperie de minune.... mi-e frica atat de faptul ca s-ar putea sa nu o pot satisface pe deplin, cat si de faptul ca adevarurile gasite ma pot dezorienta si confuza complet.E un risc pe care mi-l asum,insa.E omenesc sa fii curios, sa vrei sa afli si sa cunosti. E acel rau de care esti constient, insa la care nu poti renunta fiindca te tine in priza, te incita , iti face viata mai palpitanta. 'Nu risti, nu castigi'. Ce plictisitoare ar trebui sa fie viata daca nu esti dispus sa-ti asumi nici un risc... mai bine te sinucizi(asta as face eu) mai ales ca suicidul nu presupune sa risti vreo ceva... decat sa nu mori... dar nu-i nimic... poti incerca de cate ori vrei ... pana reusesti (doar cat de incompetent poti sa fii?!).
Stiu ca poate suna patetic ca abia acum m-am trezit sa critic ignoranta si starea de letargie din mintile majoritatii, insa ma consolez cu vorba 'mai bine mai tarziu decat niciodata'. Probabil ca pana nu demult eram prea ocupat de propria-mi prostie, ca sa mai fiu atent si la prostia altora.
